CERONAV A FINALIZAT UN NOU PROIECT DE SUCCES

Baza nautică a Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV șia dezvoltat potențialul capacității de instruire a personalului navigant, în conformitate cu reglementările STCW.

Astfel, în decursul anului 2020, CERONAV Constanța a derulat lucrările de proiectare și execuție pentru obiectivul “Poligon de Instruire Marinăresc”, în vederea instruirii practice pentru cursuri specifice precum: Curs promovare pentru obținerea certificatului de capacitate de ajutor ofițer mecanic, Curs calificare pentru obținerea certificatului de capacitate de motorist, Curs specializare pentru obținerea certificatului de capacitate șef timonier maritim, Curs calificare marinari.

În ultimii ani CERONAV a investit și a finalizat cu succes proiecte precum noua flotă de ambarcațiuni de salvare, simulatoare moderne sau velierul „Speranța”, asigurând astfel o bază modernă, la cele mai înalte standarde și exigențe din Europa și din lume.

“Anul viitor ne așteaptă noi investiții care vor mări capacitatea fizică a infrastructurii de educație și cresterea calității programelor de instruire: campus, săli de curs, un nou bazin de instruire, un nou poligon fire fighting, simulator off-shore. Contextul actual al pandemiei a afectat nu doar ritmul investițiilor, dar mai ales al autorizațiilor și aprobărilor necesare de la diverse autorități. Cu sprijinul Ministerului Transporturilor, echipa CERONAV continuă programul de modernizare, de digitalizare, derularea proiectelor europene și a tuturor proiectelor de dezvoltare. Privim spre viitor cu responsabilitate și optimism!”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.

Guvernul României, semnatar al convențiilor IMO, garantează prin CERONAV păstrarea conformității certificatelor marinarilor români și instruirea acestora la cele mai înalte standarde, pentru ca România să rămână un important furnizor de personal navigant pentru flota mondială.

Ultima modificare: 17 decembrie 2020