Centrul CERONAV Galați este primul centru din Uniunea Europeană complet dotat cu facilități conforme de instruire, atât pentru pregătirea teoretică, cât și pentru cea practică.
În anul 2023 Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV a început cursurile de certificare pentru programul de instruire Promovare șef echipaj fluvial. Programul s-a desfășurat în conformitate cu cerințele O.M.T.I. 209/2022, care a transpus în legislația națională reglementările Directivei Europene 2017/2397, cu privire la standardele de instruire, confirmare a competenței și certificarea calificărilor profesionale ale personalului din navigația pe ape interioare.
“Absolvenții cursului Promovare șef echipaj fluvial au demonstrat însușirea cunoștințelor teoretice, dar și dezvoltarea abilităților de a acționa eficient în vederea exploatării optime a navei și a instalațiilor de bord. Certificatele viitorilor șefi de echipaj vor fi recunoscute peste tot în Uniunea Europeană”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.
Absolvenții au manifestat un interes deosebit pe întreaga perioadă a desfășurării programului de instruire. După absolvirea cursului, vor lucra la bordul navelor de pe apele interioare ale Europei. De asemenea, aceștia vor fi instruiți în ceea ce privește furnizarea de servicii pentru pasageri, dar și acordarea asistenței directe persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, în conformitate cu cerințele de pregătire profesională și cu instrucțiunile din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1177/2010 al Parlamentului European și al Consiliului.
CERONAV, în calitate de membru EDINNA, este unul dintre promotorii Directivei Europene 2397/2017, privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare și oferă personalului navigant fluvial training la cele mai înalte standarde.