CERONAV COORDONEAZĂ UN NOU PROIECT EUROPEAN
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV se pregătește pentru coordonarea și implementarea unui nou proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, derulat prin Programul Erasmus+. Proiectul intitulat DERIN Digital Education Readiness in Maritime and Inland Navigation, are o durată de 24 de luni (01.03.2021 – 28.02.2023) și un buget de 179.995 euro.
“În urma unui riguros proces de evaluare, DERIN se numără printre cele cinci proiecte selectate pentru finanțare dintre cele treizeci de propuneri depuse. Proiectul a reunit un consorțiu alcătuit din 6 țări partenere (România, Bulgaria, Croația, Olanda, Letonia și Estonia) care vor avea o contribuție semnificativă în optimizarea formării digitale și a evaluării personalului din transportul naval, printr-un nivel crescut de competențe digitale ale profesorilor. Întrucât partea teoretică a instruirii este aproape complet disponibilă în format digital, proiectul DERIN se va concentra asupra instruirii practice, pentru ca măcar un anumit procent din aceasta să fie mutat în mediul digital”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.
Parteneriatul constă dintr-o școală VET, trei centre de formare maritimă și pe căi navigabile interioare, pe cont propriu sau ca parte a unor universități tehnice maritime, o instituție de învățământ și cercetare care operează la nivel mondial și o instituție de învățământ superior.
În cadrul acestui proiect CERONAV va identifica oportunitățile de îmbunătățire a capacităților instituționale și cooperarea transnațională pe mai multe niveluri a instituțiilor VET, în vederea succesului educațional și recunoașterii nivelului de calificare în interiorul și peste granițele naționale, pentru a asigura accesul la instrumente și tehnologii digitale pentru fiecare student sau formator.
În prezent, CERONAV asigură cu succes pregătirea teoretică și practică a personalului din sectorul maritim, fluvial, portuar și industria offshore, în conformitate cu legislația națională în domeniu, reglementările internaționale și standardele de instruire stabilite de diversele organisme de acreditare, peste 90 % din personalul pregătit în cadrul CERONAV, fiind angajat de către companiile de navigație din străinătate.