Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) este a doua strategie macroregională a UE adoptată de Comisia Europeană, la care participă 14 țări. În perioada 16 mai – 21 iunie 2024, deoarece Austria deține președinția rotativă a SUERD într-un interval în care macroregiunea Dunării traversează o perioadă de tranziție, la Viena au avut loc o serie de evenimente organizate cu scopul de a intensifica cooperarea transfrontalieră, de a găsi soluții în ceea ce privește modernizarea durabilă a navigației interioare, provocările și oportunitățile pe piața muncii și în domeniul educației în Regiunea Dunării.

În data de 16 mai 2024, dna L. Martes, expert CERONAV, a participat la cea de-a 24-a reuniune a grupului director al Ariei Prioritare 1A – Îmbunătățirea mobilității și a multimodalității: Căi navigabile interioare. Pe tema “Educație și locuri de muncă”, reprezentantul CERONAV a abordat problema deficitului de personal nautic calificat din regiunea Dunării, a cărei rezolvare necesită eforturi de colaborare și soluții inovatoare. Inițiativele-cheie discutate au subliniat necesitatea de a atrage personal navigant, în special persoane tinere, și de a asigura condiții de lucru care să favorizeze păstrarea personalului.

Dna M. Vintila, responsabil Compartiment Proiecte Europene din cadrul CERONAV, a participat în data de 23 mai 2024 la Conferința internațională privind provocările și oportunitățile unei tranziții corecte, verzi și digitale pe piața muncii și în domeniul educației în Regiunea Dunării, organizată de Aria Prioritară 9. În Grupul de lucru 3 – Grupuri vulnerabile și o tranziție corectă, aceasta a vorbit despre inițiativa Sail IN și a prezentat pe scurt viziunea CERONAV pentru sprijinul grupurilor dezavantajate, în special al tinerilor din zone rurale, prin includerea pe piața muncii din sectorul navigației pe ape interioare.

CERONAV a fost prezent, prin dna G. Capota, și la cea de-a 13-a ediție a Forumului Anual SUERD, care a avut loc în perioada 20 – 21 iunie 2024, oferind o platformă de cooperare pentru părțile interesate din regiune și nu numai, pentru a discuta provocările viitoare, pentru a identifica soluții la problemele comune și pentru a crea perspective pentru un viitor prosper. Organizat de Președinția austriacă a SUERD în cooperare cu Comisia Europeană și cu Danube Strategy Point,  în parteneriat cu administrația municipală a orașului Viena, în calitate de oraș gazdă, evenimentul a reunit miniștri, primari, experți, precum și reprezentanți ai societății civile din statele membre precum și din cinci țări candidate la UE. Agenda evenimentului a reflectat prioritățile tematice ale Președinției austriece, care cuprind contribuția la stabilitate și securitate, promovarea inovării, a competențelor și a oportunităților de afaceri, precum și consolidarea ecosistemului și gestionarea tranziției ecologice în Regiunea Dunării. S-a abordat și conservarea patrimoniului cultural și istoric, orașele ca hub-uri de transformare, stimularea inovației, competențelor și a oportunităților, subiecte intens dezbătute și de o importanță deosebită pentru Regiunea Dunării.