ÎN ATENȚIA CURSANȚILOR CERONAV

 STIMAȚI CURSANȚI,

În contextul existenței în continuare a contagiozității virusului SARS-CoV-2, precum și a decretării stării de alertă în România, în scopul prevenirii răspândirii comunitare a COVID-19, siguranța și protejarea sănătății fiecăruia dintre dumneavoastră,  cât și ale personalului CERONAV, reprezintă cel mai important deziderat al nostru.

 În acest sens, începând cu data de 18.05.2020 se vor lua următoarele măsuri:

  • cursurile de perfecționare și sesiunile de evaluare a cunoștințelor, pentru cursurile teoretice, precum și pentru modulele teoretice ale cursurilor practice, vor fi organizate în continuare on-line;
  • cursurile de perfecționare și sesiunile de evaluare a cunoștințelor, pentru cursurile practice vor fi reluate, cu respectarea regulilor privind desfășurarea activității în spații comune închise și anume:
    • obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite;
    • păstrarea distanței minime de 2 m între oricare două persoane apropiate;
    • nepermiterea accesului persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în instituție, depășește 37,3 grade C;
    • dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în instituție și în spațiile de lucru;
  • cursanții vor fi instruiți de către experții coordonatori ai cursurilor cu privire la modalitatea tehnică de transmitere, accesare a cursurilor și cu privire la organizarea competențelor practice.
  • în această perioadă, se menține efectuarea înscrierii la cursuri și plata acestora numai on-line; accesul în sediile CERONAV pentru înscriere, plată și ridicare de certificate este permisă numai cu respectarea regulilor privind desfășurarea activității în spații comune închise; documentele adiacente (cereri, solicitări, etc.), precum și rezoluțiile acestora vor fi transmise, în continuare, on-line, de către persoanele responsabile;

Graficul anual de desfășurare a cursurilor nu va fi afectat momentan. Cursanții care nu pot participa la cursuri din motive medicale, vor fi reprogramați la cursuri la o dată ulterioară, fără costuri suplimentare.

Apelăm la suportul dumneavoastră, în aplicarea acestor măsuri, în vederea desfășurării optime a cursurilor și păstrării cerințelor de conformitate a certificatelor dumneavoastră.

 Orice alte măsuri vor fi comunicate ulterior.

 Vă mulțumim!

DIRECTOR GENERAL

Dr. Ing. Ovidiu Sorin CUPȘA