CURS PILOT PENTRU PERSONALUL DE LA BORDUL NAVELOR FLUVIALE TRANSPORTOARE DE GAZ NATURAL LICHEFIAT

Centrul Român pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV organizeaza, în perioada 1 – 3 aprilie 2015, la bordul Centrului de Informare si Instruire InfoDanube Galati, cursul de pregatire pentru personalul ambarcat pe nave fluviale transportoare de LNG, ca activitate în cadrul proiectului cu finantare europeana LNG Masterplan pe axa Rin-Main-Dunare (www.lngmasterplan.eu).

Acest curs este al treilea dintr-o serie de patru organizate de catre CERONAV pe durata implementarii proiectului. În luna iulie anul trecut a avut loc cursul pilot LNG pentru personalul ambarcat la bordul navelor fluviale de bunkeraj, iar în decembrie a fost organizat cursul de pregatire pentru personalul de la bordul navelor fluviale propulsate cu LNG, ambele la CERONAV Constanta. Se preconizeaza ca în luna septembrie a anului curent sa se sustina cursul LNG pentru personalul ce lucreaza în terminalele de LNG pe ape interioare, curs ce se va organiza la Ruse, Bulgaria.

Cu acest curs, CERONAV completeaza seria de cursuri pilot din cadrul proiectului, care acopera întreaga gama de beneficiari din zona transportului fluvial ce implica gaz natural lichefiat, fie ca marfa ori combustibil. Activita?ile premergatoare organizarii acestor cursuri au inclus elaborarea de chestionare privind necesitatile de pregatire ale personalului specific, centralizarea raspunsurilor si elaborarea în consecinta a pachetelor de curs care au inclus programele analitice si materialele de lectii”, a afirmat Ovidiu Cupsa, directorul general al CERONAV.

Proiectul, coordonat de ProDanube International, este cofinantat prin programul TEN-T (Trans-European Transport Network), are o durata de 36 de luni ?i un buget total de 80.520.000 euro, 33 dintre parteneri primind finan?area de 50% de la Comisia Europeana. Bugetul CERONAV este de 190.400 euro (cca. 837.760 RON), 50% reprezentând contributie proprie.

Clip image
Clip image logo
Clip image logo eu

Ultima modificare: 21 iulie 2016