24 Septembrie – Ziua Mondială Maritimă

24 Septembrie reprezintă în acest an Ziua Mondială Maritimă. Scopul zilei este de a atrage atenţia asupra importanţei siguranţei transportului şi securităţii maritime, protejarea mediului marin şi pentru a sublinia caracterul special al activităţii Organizaţiei Maritime Internaţionale.

Tema selectată pentru anul 2020 se concentrează asupra “Transportului durabil pentru o planetă durabilă” şi oferă o ocazie excelentă de a creşte gradul de conştientizare cu privire la Obiectivele Dezvoltării Durabile ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi de a prezenta acţiunile desfăşurate de Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO) şi de statele membre în atingerea obiectivelor

În acest an, datorită măsurilor luate în contextul pandemiei COVID – 19, evenimentul s-a  desfășurat on-line.

Cu ocazia evenimentului, domnul Ovidiu Sorin Cupșa, Ambasador Maritim a transmis Secretarului General I.M.O, domnul Lim Kitack un mesaj prin care îi mulțumește pentru activitatea depusă în această perioadă de pandemie. Totodată a atras atenția asupra faptului că prelungirea certificatelor marinarilor este doar o măsură provizorie și propune ca în soluționarea problemelor marinarilor și a schimburilor de echipaj să fie implicate mai activ organismele mondiale: Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Internațională a Muncii, Federația Internațională a Muncitorilor din Transporturi, guvernele și armatorii.

În propunere se arată că numai prin adoptarea unei rezoluții ONU privind o practică mondială unitară a tuturor statelor memebre poate fi rezolvată problema schimburilor de echipaj.

“Marinarii sunt lucrătorii esențiali la nivel mondial și de modul în care își desfășoară activitatea depinde întreaga economie mondială. De trasnportul maritim care asigură aprovizionarea cu medicamente, alimente și echipamente, depinde însuși capacitatea civilizației umane de a lupta cu pandemia COVID – 19. La mulți ani navigatori, oriunde v-ați afla!” a afirmat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.

Serviciul Marketing

Tel: 0241 639595

Fax: 0241 631415

E-mail: office@ceronav.ro

Last modified date: 24 September 2020