CERONAV susține tinerii cercetași

În data de 25 mai, în cadrul conferinței organizate de CERONAV, Asociația IASST (International Association for Safety and Survival Training)  sponsorizează Centrul Local “blueMarin”.

Centrul Local “blueMarin” Constanța este o filială a Organizației Naționale Cercetașii României  – ONCR, care contribuie la îndeplinirea Misiunii și Viziunii cercetășiei cu scopul educării tinerilor, printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate. Centrul Local “blueMarin” Constanța este format din 159 de membri, dintre care 137 sunt cercetași copii și 22 sunt lideri adulți.

“Participarea Centrului Local “blueMarin” Constanța la conferința IASST oferă o oportunitate unică tinerilor și copiilor de a se conecta și interacționa cu alte organizații internaționale. Aceasta contribuie la dezvoltarea personală și la dobândirea de cunoștințe noi de către tinerii cercetași din Constanța. Încurajarea și susținerea acestora reprezintă garanția unui viitor mai bun pentru noi toți”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.

IASST a alocat o sumă de 500 de lire sterline pentru a sprijini dezvoltarea tinerilor implicați în cadrul Centrului. Această sponsorizare va contribui la organizarea diferitelor activități desfășurate de cercetași, cum ar fi tabere, excursii, instruiri și proiecte comunitare.

Sponsorizarea acordată de Asociația IASST Centrului Local “blueMarin”, prin intermediul Conferinței organizată de CERONAV la Constanța, îi va ajuta pe cercetași să-și dezvolte abilitățile de supraviețuire, leadership și lucrul în echipă.

Conferința IASST este un eveniment anual important, care aduce împreună reprezentanți ai organizațiilor partenere din diferite țări, experți în domeniu și profesioniști, care lucrează în industria siguranței maritime. Asociatia IASST este o organizație internațională care se preocupă de promovarea siguranței și formarea în supraviețuire.

 

Serviciu Marketing

Tel: 0241 639595

Fax: 0241 631415

E-mail: marketing@ceronav.ro

Last modified date: 26 May 2023