LANSAREA OFICIALĂ A PROIECTULUI EUROPEAN GREEN DANUBE

LANSAREA OFICIALĂ A PROIECTULUI EUROPEAN GREEN DANUBE

 

 

Centrul Român pentru Pregătirea si Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV organizează astăzi, 23 februarie 2017, evenimentul de lansare oficială a proiectului european GREEN DANUBE, la Hotel Del Mar, Mamaia.

Lansarea proiectului se va va bucura de o largă participare, incluzând partenerii și partenerii strategici asociați din proiect, precum și reprezentanți ai unor organizații naționale și europene de prestigiu din domeniul navigației pe ape interioare.

Proiectul GREEN DANUBE își propune să răspundă unor probleme specifice reducerii emisiilor poluante provocate de transportul pe ape interioare prin utilizarea de tehnologii inovative, elaborarea unui plan transnațional de acțiune pentru întreaga regiune a Dunării și sensibilizarea publicului larg cu privire la necesitatea protecției mediului în sectorul navigabil al Dunării și zonele riverane.

“GREEN DANUBE este un proiect cu obiective ambițioase, menite să aducă contribuții majore la protecția mediului în regiunea Dunării, prin pregătirea unei strategii transnaţionale de dezvoltare a unui management adecvat, care va conduce la limitarea emisiilor în coridorul Dunării “, a declarat Directorul General CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa.

Proiectul, al cărui lider este CERONAV, are un consorțiu alcătuit din 10 parteneri din 7 țări – Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Ungaria, Serbia, România și 6 parteneri strategici asociați din Ungaria, Serbia, Bulgaria, România.

 

 

 

Birou Marketing
Tel: 0241 639595
Fax: 0241 631415
E-mail: office@ceronav.ro

 

Last modified date: 23 February 2017