In atentia cursantilor CERONAV

Stimați cursanți,

 

În contextul răspândirii cu un grad înalt a COVID-19 și a decretării stării de urgență în România, siguranța și sănătatea fiecăruia dintre dumneavoastră, precum și ale personalului CERONAV reprezintă cel mai important deziderat al nostru.

 

În acest sens, în perioada 01.05.2020 – 15.05.2020 se vor lua următoarele măsuri:

 

Cursurile de perfecționare și sesiunile de evaluare a cunoștiințelor vor fi organizate on-line.

 

Cursanții vor fi instruiți, de către experții coordonatori ai cursurilor, cu privire la modalitatea tehnică de transmitere/ accesare a cursurilor și cu privire la organizarea competențelor practice.

 

În această perioadă înscrierea și plata se vor afectua numai on-line. Accesul în sediile CERONAV pentru înscriere, plată, planificarea cursurilor și ridicarea de certificate este interzis. Toate documentele adiacente (cereri, solicitări, etc.), precum și rezoluțiile acestora vor fi transmise on-line, de către persoanele responsabile.

 

Graficul anual de desfășurare a cursurilor nu va fi afectat. Cursanții, care nu au posibilitatea de a participa la cursuri din motive medicale, vor fi reprogramați, la o dată ulterioară, fără costuri suplimentare.

 

Apelăm la suportul dumneavostră, în aplicarea acestor măsuri, în vederea desfășurării optime a cursurilor și păstrării cerințelor de conformitate a certificatelor dumneavoastră.

 

Orice alte măsuri vor fi comunicate ulterior.

 

 

 

Vă mulțumim!

Director General

Dr. Ing. Ovidiu Sorin Cupșa

Ultima modificare: 4 mai 2020