NAVIGATORII ROMÂNI VOR PUTEA NAVIGA PE RIN CU CERTIFICATE ELIBERATE DE CERONAV

În data de 22 ianuarie 2014, delegatii Centrului Român pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV vor discuta, în cadrul unei întrevederi cu reprezentantii Comisiei Centrale pentru Navigatia pe Rin (CCNR), demersurile necesare pentru recunoasterea cursului de marinar fluvial organizat în cadrul sucursalei Galati.

”Recunoasterea cursului organizat de CERONAV este un pas important atât pentru institutie, cât si pentru navigatorii de la bordul navelor de ape interioare din România care nu vor mai fi nevoiti sa mearga la instruire în alte tari europene pentru a putea naviga pe Rin. Acesta este unul din cele trei elementele esentiale ale strategiei CERONAV în ceea ce priveste instruirea personalului navigant fluvial, celelalte doua fiind construirea sediului de la Galati, care va dispune de cele mai moderne simulatoare si facilitati de instruire si conectarea acestuia cu un centru similar din Harlingen, Olanda în cadrul unui alt proiect european care va permite o mai buna colaborare între doua entitati aflate la capetele coridorului pan-european Rin – Main – Dunare” a declarat Ovidiu Cupsa, director general CERONAV.

CERONAV este prima institutie de pregatire dintr-un stat est-european care initiaza depunerea documentatiei necesare recunoasterii cursului de marinar fluvial în urma adoptarii Procedurii de recunoastere a cursurilor de calificare pentru marinar de catre CCNR, în data de 5 decembrie 2013. Toate demersurile au fost facute în cadrul proiectului cu finantare europeana HINT – Harmonized Inland Navigation and Transport through education and information technology, ceilalti parteneri din Bulgaria, Slovacia, Serbia, Croatia exprimându-si deja intentia de a urma exemplul CERONAV.

Birou Marketing
Tel: 0241 639595
Fax: 0241 631415
E-mail: office@ceronav.ro

Ultima modificare: 21 iulie 2016