Programul „Scoala altfel”, desfasurat in perioada 2 – 6 aprilie 2012

Patru unitati de învatamânt din Constanta sunt interesate sa organizeze vizite la CERONAV în cadrul Programului „Scoala altfel”, desfasurat în perioada 2 – 6 aprilie 2012.

Astfel, în data de 2 aprilie, între orele 11:00 si 14:00, Centrul Român pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV va fi vizitat de 30 de elevi de clasa I din cadrul scolii 28 din Constanta, elevii clasei a II-a de la Colegiul Pedagogic Constantin Bratescu si elevii clasei a XII-a de la Liceul cu program sportiv Nicolae Rotaru.

În data de 5 aprilie 2012, sunt asteptati 25 de copii din clasa a VII-a de la Liceul cu program sportiv Nicolae Rotaru.

Întrucât Programul îsi propune implicarea elevilor, dar si a dascalilor, în activitati nonformale, interesante, care sa le valorizeze talentele, preocuparile extra-scolare si competentele în domenii cât mai diverse si interesante, CERONAV a pregatit vizite la simulatoarele de navigatie, sala masini si comunicatii radio aflate în sediul CERONAV din strada Pescarilor nr. 69 A.

Cu aceasta ocazie, elevilor li se vor prezenta activitatile de instruire derulate în cele trei simulatoare si vor putea asista la exercitii în direct pentru a-si face o idee de ce înseamna sa navighezi pe mare.

În data de 3 aprilie 2012, copii clasei a VI-a A de la Colegiul Mircea cel Batrân vor vizita Baza de instruire si antrenament a CERONAV unde vor asista la demonstratii de exercitii de salvare cu ajutorul elicopterului si de stingere a incendiilor.

CERONAV este bucuros sa participe în calitate de partener la acest Program lansat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Compartiment Comunicare si Relatii Publice
Tel: 0241 639595
Fax: 0241 631415
E-mail: office@ceronav.ro

Ultima modificare: 21 iulie 2016